Trebuie să recunosc, în Moldova toamna este extraordinar de frumoasă. Îmi era dor de aşa o toamnă colorată. Culori, o mulţime de culori ce înveselesc spiritul, păcat că nu pentru foarte mult timp, până cad toate frunzele şi rămân doar schileții copacilor.
Abia acum îmi dau seama că au trecut foarte mulţi ani de când nu am mai prins o toamna aşa frumoasă ca acasă. Şi să explic de ce anume „ca acasă”! Pentru că acasă la mine e natura. Mult prea multă natură când trăieşti la ţară, iar peste drum e pădurea. Încă din copilărie am avut ocazia să văd cele mai mirifice tablouri ale fiecărui anotimp. Apoi am crescut şi a urmat înstrăinarea.
În acest an s-a întâmplat să ajung acasă, în Moldova, chiar de hramul satului, cu două zile înainte de echinocţiu, când toamna avea să-şi intre în drepturi şi să înceapă transformarea frunzelor. Nimic nu a fost programat. Poate doar că ar fi trebuit să ajung în țară prin octombrie. Dar m-am trezit într-o zi oarecare de septembrie că-mi schimb planurile şi că-mi fac valizele.
Toamna e mereu o perioadă perfectă pentru a lua decizii, pentru a începe proiecte noi… Pentru mine în această toamnă a fost linişte… Am fost acasă! Mi-am alinat dorul printre culori şi oameni dragi!
Îmi era dor de-o ploaie cu frunze, îmi era dor de foşnetul lor sub tălpile picioarelor plimbăreţe, îmi era dor să mănânc struguri culeşi direct din vie, să caut nucile printre frunze. Îmi era dor să simt mirosul toamnei de acasă.
Nu! Să nu credeţi că în Italia nu există toamnă! Există! Doar că trebuie să o caut mai mult în puţinul timp pe care îl am, după orele de muncă, poate într-o zi de duminică, într-un parc. Dar, chiar şi aşa, risc să nu mai găsesc nici un petic de tablou tomnatic, dacă măturătorii şi-au făcut în zorii zilei treaba. Şi de obicei și-o fac.
Aceasta toamnă moldovenească îşi are magia ei, mai ales în ochii fetiţei mele. E prima ei toamnă în Moldova. O toamnă de neuitat, admirată cu ochii ei mici de copil. Mă uit la ea şi mă regăsesc pe mine. Aveam vârsta ei când ne-am mutat la ţară.
Cum sa tratam oboseala si schimbarile sezoniere
De atunci, acest loc mi-a ascultat multe rugăciuni şi multe secrete. La început l-am detestat. Treptat am început să ne cunoaștem și să ne acceptăm. Pădurea era ascunzişul perfect în momentele de tristeţe, mi-a ascultat frământările, m-a privit cum îmi șterg lacrimile, cu liniștea ei mi-a alinat sufletul şi a stat mereu neclintită când ţipam că într-o zi o să plec! Departe! Şi n-o să mă mai întorc! Se auzeau doar ecouri ca un râs în față.
Şi am plecat! Şi atunci era toamnă! Început de septembrie, încă mirosea a vară! De atunci nu m-am mai uitată înapoi.
Departe de casă am crescut repede! Odată cu mine au crescut şi aspiraţiile! Departe de casă am iubit şi suferit! Departe îmi cresc copilul! Departe… am doar amintirile.
Uneori în viaţă este dăunător să fim prea radicali, adică să ne ghidăm după principiul „ori e albă, ori e neagră”, cel mai bine e când laşi o cale de mijloc pentru a surprinde frumuseţea fiecărei situaţii în mai multe culori. Aşa ca toamna. Fascinantă şi melancolică, maltratată de doruri şi vise, de realizări şi neîmpliniri.
Frumoasă-i toamna în Moldova, trist e dorul meu!
Vouă vă place toamna? Cum e toamna pe la voi, acolo unde vă aflaţi?
