Dacă copilul se îmbolnăvește, înseamnă că-i sănătos
Lifestyle  Dacă copilul  se îmbolnăvește, înseamnă că-i sănătos
Mama cu fiica în pat

Noi, mamele, de multe ori ne alarmăm atunci când vedem copilul nostru că răcește. Imediat alarmăm și medicul pediatru, ne programăm, facem consultaţii, iar dacă avem noroc de un medic bun ne îndrumă corect, în caz contrar ne pune un diagnostic pe care nici nu-l înţelegem şi ne scrie o listă lungă cu medicamente costisitoare,  despre care nu cunoaştem prea multe. Şi după ce-i băgăm pe gât, cu forţa, copilului toate medicamentele, mai avem ghinionul să descoperim că diagnosticul este incorect şi că au apărut complicaţii.

Așadar, mămici, vreau să va liniștesc și să vă spun că nu este nimic de speriat dacă copilul începând cu luna octombrie răceşte şi de aici toată iarna înainte. Potrivit specialiştilor, este normal un copil să aibă 5-6 reprize de răceală în sezonul rece şi că, de fapt, aceşti copii sunt cei mai sănătoşi. Desigur, nu în acel moment, însă când vor creşte mari. Se pare că, acesta este preţul pe care ei trebuie să-l plătească pentru atunci când vor fi adulţi, să aibă un sistem imunitar foarte bun. Deci, resemnaţi-vă şi priviţi răceala copilului vostru ca pe un factor pozitiv.

Atenţie, însă, nu trebuie să-i neglijaţi şi să nu consultați medicul. Orice răceală trebuie tratată la timp, altfel pot apărea complicaţii. Ca mamă, vă recomand să folosiţi metodele băbeşti: bai calde, curăţirea nasului, frecţii, etc. Şi, desigur, nu trebuie să vă lipsească din casă, mai ales în timpul iernii: un sirop pentru tuse, un spray sau picături pentru nas şi un medicament pentru febră, când este cazul. Dacă copilul are febră și nu scade în curs de trei zile, abia atunci consultaţi medicul pediatru.

Multă răbdare și să aveți o iarnă ușoară la răceală! 🙂

Comments

comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: