De când a apărut Jessica în viaţa mea, Crăciunul a devenit cu adevărat magic. Noi chiar credem în Moş Crăciun, în spiritul bun, în miracole şi în surprize.
A devenit un ritual pentru noi să împodobim bradul împreună, iar în noapte de Crăciun să pregătim lăpticul şi biscuiţii pentru Moş Crăciun şi un morcov pentru reni.
Iar pentru că suntem fete cuminţi mergem devreme la culcare ca să-l lăsăm pe Moş Crăciun să poată intra în casă şi să-şi descarce sacul.
Dimineaţa ne trezim devreme, căci nu mai avem răbdare, mai întâi ne îmbrăcăm frumos şi mergem să-i spunem o poezie sau un cântecel Moşului. Apoi deschidem cadourile.
Cum alegem și oferim cadoul de Crăciun
Crăciunul este sărbătoarea copiilor, iar alături de ei noi, părinții, devenim magici, mai ales când reuşim să facem minuni. Asta e magia de a fi părinte, de a face orice sacrificiu, ca într-un asemenea moment să-i împlineşti copilului orice capriciu mult visat.
Eu mă dedic foarte mult ca să organizez o atmosferă de neuitat pentru fetița mea. Măcar acum cât este mică, îmi doresc să creadă în Moş Crăciun. Probabil nu va mai dura mult această fabulă magică, căci ea va creşte şi va descoperi cine e adevăratul Moş, dar până atunci culeg orice mirare şi chiuit de bucurie şi cu câtă nerăbdare desface cadourile pe care le găseşte dimineaţa sub brad….de la Mosul!
Ce cadouri i-a adus Mos Crăciun anul acesta ?
2 carți Winx
un puzzle Frozen
Delfino Blum Blum
o pereche de cizme
o poșetuță
o trusă pentru machiaj
My littel Pony Printesa Celestia
Look Jessica
În acest an, Jessica a îmbrăcat, pentru Mos Crăviun, o rochiță ce îmi aparține de când aveam vârsta ei, adica are peste 20 de ani vechime. Tare mândre am fost amândouă. Dar mai ales ea, căci este îmbrăcată cu o rochiță de-a mamei. Se poate observa din poze ce mândria ei! 🙂
Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
Hits: 33