Museul lui Napoleon- Villa Mulini

Insula Elba este cunoscută în întreaga lume pentru un mare nume al istoriei: Napoleon Bonaparte.

După înfrângerile din Rusia în anul 1812 şi bătălia de la Leipzig din 1813 Napoleon Bonaparte este obligat să abdice şi este exilat pe insula Elba, în anul 1814.

Practic Insula Elba nu a fost o închisoare în adevăratul sens al cuvântului pentru marele Napoleon. El a ales insula Elba, iar în perioada exilului său, pe acest mic tărâm înconjurat de apă şi parcă uitat de lume, a adus mai multe inovații decât orice alt guvern. Astfel, în această perioadă pentru prima dată după multe secole, Insula Elba a fost unită sub un singur steag şi pentru prima dată după multe bătălii, Napoleon Buonaparte guvernează un teritoriu ce avea să îl cinstească pentru totdeauna.

Napoleon ajunge în zona Portoferraio, pe 3 mai 1814, unde este primit cu fast de către localnici. Pe 4 mai, primarului oraşului Portoferraio, Pietro Tradiţii îi înmâna lui Bonaparte simbolicele chei ale oraşului şi declară acel moment “cel mai fericit din istoria insulei”.

Grădina lui Napoleon

Pe Elba, Napoleon a avut două reşedinţe: Villa Mulini din Portoferraio (cel vizitat de către mine) şi Vila di San Martino, situată la şase kilometri de oraş.

Vila Mulini este o structură foarte frumoasă cu vederea către oraş, iar, aici, Napoleon şi-a petrecut o bună parte din exil.

Ca să ajungi la vila trebuie să urci nişte trepte (foarte multe la număr) care pornesc de lângă primăria oraşului Portoferraio. Însă odată ajunşi sus priveliştea este minunată.

Vila este mică, dar bine întreţinută. În interior se găsesc o varietate de obiecte suflate cu aur şi care sunt păstrate de pe vremea împăratului. Nu toate sunt obiectele lui personale, cu excepţia doar unora şi a cărţilor din bibliotecă, care au imprimate pe spate semnătura lui Napoleon.

10 imagini superbe de pe Insula Elba

Urmareste-ma pe Instagram si Facebook

Comments

comments