Ce să nu faci niciodată pe o rețea de socializare

Rețelele de socializare au devenit din ce în ce mai populare. Pe lângă faptul că aceste rețele îți fură o mare parte din timp, pe care îl pierzi doar urmărind ce fac alții, ele te mai pot pune pune și într-o lumină proastă din dorință de a căpăta atenția și de a fi urmăriți la rândul vostru. Așadar, hai să vedem ce să nu vă faceți niciodată pe rețelele de socializare ca  să nu vă stricați imaginea  și să regretați mai târziu.

Nu pune poze și selfie-uri indecente

Este o problemă foarte delicată, căci de când cu rețelele de socializare tot mai mulți au prins viciul de a-și face tot felul de poze-selfie/uri  prin care să arate prietenilor de pe rețelele de socializare tot ce fac zilnic, însă  nu tot timpul pozele sunt cele mai reușite, iar în anumite cazuri dintr-o simplă glumă sau prostie inconștientă se ajunge la un regret imens, căci pozele sunt preluate de alte site-uri și alte motoare, și ajung virale, iar așa te-ai făcut de râs în față întregului glob, iar peste ani s-ar putea să îți pară rău și să vrei să ștergi respectiva fotografie, dar să nu mai poți  căci va rămâne  în memoria  Google.

Deci, înainte șă publici anumite poze pe rețelele de socializare, gândește-te la cine ești și cine vrei să fii peste ani și dacă se merită să faci pasul respectiv. Este inutil  să o imiți pe Pamela Anderson sau să îl imiți pe Vandam  doar că să arăți prietenilor tăi ce tare ești. Amintește-ți că este important să pui poze simple care se apropie de realitatea în care trăiești, poze care să te reprezinte ca persoană și să reprezinte activitatea ta zilnică.

Nu scrie statusuri și comentarii cu greșeli de  limbă română

 

shutterstock_94209826Gândiți-vă de zece ori înainte de a scrie o propoziție, încât să sune corect și să fie scrisă bine din punct de vedere gramatical. Altfel, e inutil să ai o poză de profil incitantă, iar când intră cineva să îți viziteze profilul sau îți citește comentariile rămâne cu gură căscată de ce scrii și cum scrii.

Pe rețelele de socializare este mult mai ușor să recunoști agramații. Și culmea e că ei sunt cei mai activi în rețea, ei sunt cei mai înverșunați,  își exprimă opiniile sau critică pe alți, dar nu se gândesc că se fac de râs. Nu, nu râde nimeni de opinia lor, căci fiecare le avem pe ale noastre și nu e condamnabil să ai libertatea de a gândi  când trăiești într-o țară democrată, însă râde lumea de modul în care îți exprimi acea opinie,  ce tâmpenii scrii și cât de corect scrii.

Utilizarea telefoanelor mobile si a tabletelor ne fac mai urati

Nu posta  banalități, postează doar lucruri cu adevărat importante

Poate ai o viață intimă foarte interesantă și incitantă, iubitul sau iubita te excită la fiecare 5 minute, ai câte o surpriză din oră în oră, în fiecare noapte ești în club, toată ziua o petreci doar prin baruri cu votka sau taquila în mână, dar greșești când crezi că asta interesează pe cineva. Postează lucruri cu adevărat importante și interesante din viață ta, lucruri frumoase și utile pentu alții, care să fie luate drept model. Am mai întâlnit persoane care își pun statusuri la fiecare 5 min că să vadă prietenul/a pe unde sunt și să evite scene de gelozie. Pentru prietenul/a gelos/ă există alte metode  sau canale unde îi poți trimite poze și mesaje cu tot ce faci în fiecare minut, e inutil să deranjezi întregul grup de prieteni din rețea  cu statusuri banale.

Nu publica fotografii cu alte persoane dacă nu ți-ai cerut permisiunea

Așa este cel mai corect, așa ține de bună educație și de moralitate. Nu la toți prietenii le place să își pună poze pe internet, nu toți prietenii ar vrea ca alții să știe  că la acea oră și-n acea zi s-a aflat în acel loc cu tine. Poate în acel moment lipsește de la serviciu, sau poate nu vrea să de-a anumite explicații nimănui, sau poate, pur și simplu, nu le place cum au ieșit în poză și nu vrea să fie publicată. Deci, corect și frumos este să îți întrebi prietenii înainte de a publica o poză cu ei pe rețelele de socializare și a da Tag. Demonstrează că ai bunul simț și că nu îți pui prietenii într-o lumină proastă, să se simtă umiliți, jigniți sau trădați.

Nu te iubi și despărți pe rețelele de socializare

Aici mă refer la iubirile astea de scurtă durată. Este dea dreptul urât și dezgustător să te afișezi în fiecare zi sau la perioade de scurt timp cu câte un alt/ă partener/ă de viață. Nu prea dă frumos să vadă toată lumea că schimbi partenerii de viață ca pe șosete. Azi iubești pe cineva și mâine pe altcineva. Încearcă să te abții să publici statusuri despre viață ta personală până nu ai ceva sigur în mână. La fel, e stângenitor să te grăbești și la fiecare ceartă cu prietenul să schimbi statusul dintr-o “într-o relație” în “singur/ă”, apoi să vă împăcați și din nou vă afișați împreună.

Urmareste-ma pe Instagram si Facebook

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*