logo
Millavintage apare din dorința de a împărtăși cu voi gândurile și pasiunile legate de fotografie, călătorie, modă, trenduri, mâncare, sănatate și copii. Ca să ma cunoșteți mai bine vă invit să mă urmăriți aici. Bine ați venit în lumea mea!
Liudmila Carta
Portofoliu    Despre mine

Fashion, Lifestyle & Travel Milan – Italy

Ești mămică singură? Trebuie să știi asta…

Millavintage  Lifestyle   Ești mămică singură? Trebuie să știi asta…

Ești mămică singură? Trebuie să știi asta…

Atunci când realizezi că el nu mai este în viață ta, dar nici în viață copilului tău, îți dai seama că toată munca în ce privește educația și creșterea copilului îți aparține. La început te confrunți cu tot felul de stereotipuri, cu rușinea de a fi mamă singură, cu frică de a crește un copil singur, cu gânduri despre întrebările pe care ți le va pune copilul și ce răspunsuri îi vei da, cu gândul cum va fi să trăiești singură cu un copil, cu ideea că viață ta e legată de acel copil, cu frică că el va simți și suferi din lipsă tatălui și îți va reproșa, apoi cu frica să nu pierzi acel copil, căci el e tot ce ți-a mai rămas din ce ai avut cândva.  Sunt stări normale, cred că oricare mamă, care își crește sau și-a crescut copilul/copiii singură, a trecut prin așa ceva.  Astfel, tot universul tău  se reconstruiește în jurul copilului, de care începi să te ocupi și să îl crești încât să nu se mai simtă lipsă tatălui. Astfel înveți să fii și mamă și tată.

Dar cum să-i oferi copilului tău dragostea și grija cât pentru doi?

În primul rând, nu mai ai voie să plângi, să te plângi, pentru copilul tău nu mai ai voie să fii o persoană slabă. Pentru copilul tău trebuie să fii fericită, să îți impui să fii fericită, căci în primul rând el are dreptul la toată fericirea, iar tu ești datoare să îl faci fericit. Începi să te bucuri de lucrurile mărunte, de fiecare zâmbet, de fiecare gest, de fiecare mișcare. Joci fotblal chiar dacă nu îți place, vorbești despre avioane și mașini, chiar dacă nu cunoști prea multe despre aceste subiecte, copilul e curios….copilul vrea să știe tot. Citești povești cu prinți și prințese și iubiri până la adânci bătrâneți, chiar dacă nu mai crezi în așa ceva.  Apoi vine și momentul ăla de care tot te-ai ferit și oarecum speri să nu se întâmple. Momentul în care va trebui să îi răspunzi copilului la întrebarea: Unde e tatăl meu? Atunci parcă te cuprind o multitudine de sentimente și gânduri interogative: De ce trebuia să îți pună întrebarea asta? De ce tocmai în acest moment? Ce ar trebui să răspund? Oare ce o să înțeleagă? În timp ce în minte se îngrămădesc o mulțime de întrebări și sentimente neplăcute, de răspunsuri care mai de care mai agresive, de parcă ai vrea să explodezi și să spui lucrurile pe nume așa cum au fost și cum sunt, îți dai seamă că copilul tău are abia 2-3 ani și nu ar trebui să îl încarci cu lucruri negative și să îi pătezi suflețelul cu lucrurile neplăcute care ți-au fost dat ție să ți se întâmple. Și pentru fericirea lui vine momentul să ierti! Să uiti tot ce a fost urât și neplăcut.

Copilul mereu va fi rezultatul a ceea ce ești tu, a ceea ce vorbești și felul în care educi. Consider că nu are sens să îi mai vorbești copilului despre faptul că tatăl este un inresponsabil, un laș și un nesimțit. Că nu s-a deranjat niciodată să îl/o  vadă, nu a ajutat cu nimic la creșterea lui/ei. Copilul va înțelege treptat aceste lucruri și nici nu va mai întreba nimic despre tată.

Comments

comments

No Comments
Leave a Comment: