Întrebarea din titlul mi-am pus-o acum câteva zile și am rămas gândindu-mă tot la ea. Stăteam și mă analizăm, eu cea din prezent și eu cea de acum zece ani. Pe atunci aveam 18 ani.
Uneori mă gândesc la cât de multe lucruri s-au schimbat în viață mea. Câte evenimente mai mari sau mai mici, cu bune cu rele, au contribuit la evoluția mea în zece ani. Abia acum realizez că am crescut, acum când o duc pe Jessica la școală, când facem temele împreună, când povestim ca între fețe, prin ea mă văd pe mine, copila de ieri și mama de azi.
Și iar mă întreb unde se pierd visele noastre din copilărie atunci când ajungem oameni mari? Voi știți? Prin ce colț de lume sau suflet v-ați lăsat visele? Cu toți avem vise.
Încă din copilărie, din adolescentă ne facem tot felul de planuri pe care am vrea să le urmăm când ajungem oameni mari.
Pe unele reușim să le realizăm, însă altele, se întâmplă că, se pierd. Și de cele mai multe ori nici nu ne dăm seamă de acest fapt sau poate sunt momente în care v-ă amintiți și va gândiți cu resemnare la „cum eram azi dacă…”, „ce ar fi fost dacă…”
Ce îmi doresc de ziua mea la 33 de ani
Nu e deloc ușor când renunți neprevăzut la vise, când renunți la tot ce ai grămădit acolo, în suflet. Când dai totul din tine pe ceva nesigur. Un viitor pentru care nu ai avut planuri. Un viitor incert și confuz, ce nu garantează nimic. Nici bucurii. Nici tristeți. Poate doar liniștea…. și singurătatea.
Din păcate, nimeni nu se naște echipat cu toate instrucțiunile necesare care să ne ghideze în fiecare moment căile succesului în viață.
Ne naștem legați la ochi și mergem bâjbâind pe jos multe zile una după alta, ne împiedicăm când de-o piatră când de altă, până începe să ni se lumineze în față ochilor calea.
Dar poate fi considerată o înfrângere faptul că nu am reușit să realizăm visele noastre?
Cu zece ani în urmă pentru mine putea însemna o tragedie, dar azi îmi dau seamă că nu, nu există înfrângeri. Porțile care mi s-au închis la acea vreme mi-au deschis alte porți spre alte posibilități, am pornit spre un alt drum care m-au condus spre ceea ce sunt eu astăzi. Mai ales ca femeie.
Am învățat foarte multe lucruri despre mine, am învățat și multe lucruri despre oameni.
Ce se întâmplă cu visele noastre pierdute?
Avem doua variante: le uităm și creem alte noi sau le adaptăm pe cele vechi. Îmi dau seamă că chiar dacă în ultimii ani am mers pe foarte multe drumuri noi, ceva din mine a rămas la fel: sufletul și visele.
Am ajuns într-o zi în care mi-am dat seamă că nu era totul pierdut, că chiar dacă nu va mai fi totul cum era programat în mintea mea o parte din visele mele puțeau fi salvate, reorganizate și remodelate, adaptate în funcție de anturajul meu spiritual de acum.
Și iată-mă aici, alergând după vise, în timp ce trecutul e doar un background de experiență.
În concluzie, unele vise se pierd pentru a naște alte vise.
Important să credeți în voi și să continuați să fiți entuziasmați în fiecare zi.
Să luați de la oameni doar ce este bun, iar răul să îl dați deoparte. Iar după ce veți reuși să apreciați prezentul, veți reuși să obțineți rezultate noi, și vise noi, sau fărâme din vise vechi ambalate cu vise noi.
Și orice ar fi să continuați mereu să visați, căci visele dau culoare vieții!
Rochie: Motivi
Urmareste-ma pe Instagram si Facebook
