fbpx
Rețeta fericirii: Cum să fii mulțumită

Fericirea este ceva ce toți o caută dar puțini știu unde să o găsească.

Aș vrea să va vorbesc puțin despre fericire și nefericire. Cu toții cunoaștem aceste două sentimente contradictorii. Am fost fericiți și nefericiți am fost. Uneori poate mai mult, alteori mai puțin.

Și eu am fost nefericită, una ca oricare alta. Nu că îmi lipsea ceva anume, dar mereu căutăm ceva. Uneori ceva nou, alteori ceva ce pierdusem și uneori căutăm ceva inexistent. Până am început să înțeleg că nici una din toate acestea nu îmi făceau bine și am început să mă caut pe mine însămi, să mă descopăr așa cum sunt, să îmi accept defectele și să îmi apreciez calitățile. Cândva căutăm să fiu fericită, azi sunt doar fericită că sunt…

„Nu vei fi nicicând fericit atâta timp cât vei fi torturat că cineva este mai fericit decât tine.” – Seneca

De foarte multe ori căutăm fericirea în alte persoane, în lucruri materiale, în bogăție, în frumusețe…și nu reușim să ne dăm seama că punctul de plecare al fericirii suntem chiar noi…Nu reușim să fim satisfăcuți de cum suntem și ceea ce avem, iar toate acestea ne face să fim  cei mai nefericiți.  


Dacă nu avem pe cine iubi nu suntem fericiți; dacă nu avem o mașină nouă, nu suntem fericiți, dacă nu avem o casă spațioasă nu suntem fericiți…Sunt multe motivele pentru care oamenii nu sunt fericiți, deși sunt mai multe motivele pentru care ar trebui să ne simțim cele mai norocoase persoane din lume…

Tristețea, furia, invidia, ura, răutatea sunt toate sentimente ce rezultă în urma lipsei aparente de fericire. Cum poți să zâmbești și în același timp să ai un sentiment de ură? Cum poți să râzi și în același timp să te gândești la ceva negativ? Cum poți să fii mândră de tine sau pur și simplu să fii mulțumită de ceea ce ai și în același timp să fii tristă? Ori ești tristă ori ești fericită? Ori iubești ori urăști, ori ești liniștită ori ești depresivă? Nu se pot simți în același timp sentimente contradictorii. Și cel mai frumos este că doar în noi stă puterea de a decide de a fi fericiți sau nu…  

Singurul lucru care mă întristează în ultima vreme este să văd oamenii nefericiți.  Nu că n-ar avea ce mânca sau le-ar lipsi un adăpost, ci nefericiți pentru că mereu caută să complice lucrurile, pentru că mereu aspiră prea sus decât îi pot ține aripile sau pentru că doar visează cu ochii deschiși și uită să acționeze.

Voi ce credeți?  Sunteți sau nu fericiți?  

Lifestyle  Rețeta fericirii: Cum să fii mulțumită

Comments

comments

Total
62
Shares

1 comment

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: