De ziua mea: Când ajungi la 30 de ani

Primăvara această are un miros special, o fi pentru că mă apropii de treizeci de ani? Nu știu exact, dar cu siguranță lasă o amprentă profundă cu multe schimbări.

Cândva, pe la 20 de ani, mă gândeam și visam la cum va fi viață mea la treizeci de ani. Uneori mă vedeam cu familie numeroasă, alteori o femeie de carieră în care nu era loc de familie, copii, soț o casă. Erau multe feluri, în care îmi imaginam ca voi ajunge să sărbatoresc 30 de ani, dar până la urmă nimic din ce visam la acei ani naivi nu mi s-a întâmplat așa cum îmi imaginăm.

Am fost martora, cum fiecare din noi suntem martori cu propria viață, că drumurile acesteia sunt destul de  încurcate și niciodată nu pot fi știute cu precizie, chiar dacă noi tindem să visăm, să le proiectăm sau să fortăm traseul. Viață este imprevizibilă, iar pentru imprevizibil trebuie să învățam să fim spontani și să primim ce ni se da, când ni se dă și nu când cerem.

Visele mele de la douăzeci de ani sau evaport în timp. Nici nu mai știu când și unde.  Dar asta nu însemna că chiar  absolut deloc nu s-au împlinit…S-au împlinit, doar că în altă ordine, în alt spațiu, cu multe alte circumstanțe….De la 20 de ani până acum am călătorit, am călătorit în timp, prin viață….Am călcat pe cărări pe cu flori și de multe ori m-am înțepat de spini prin ele. M-am oprit și mi-am scos spinii, mi-am vindecat rănile și am pornit la drum mai departe….În acest parcurs, am primit pe neașteptate puțin din ce mi-am dorit.  Uneori timpul mi-a oferit multe, alteori mi-a luat la fel de multe…apoi din nou mi-a dat….așa ca într-un joc de copii în care eu a trebuit să învăț să mă joc, chiar dacă credeam că deja am crescut și nu mai aveam timp de joacă.

Negru și roșu, despre stil cu personalitate

Acum că mă apropii de 30 de ani, privind înapoi, nu am  nici o îndoială că viață mi-a dat puțin din tot ce mi-am dorit, doar că, poate,  uneori ca un copil capricios, am decis eu că unele lucruri nu îmi mai plac…sau că m-am plictisit de ele. Și am continuat să merg pe cărări necunscute, să calc prin spini, chiar dacă știam că mă fac să doară…Nu are rost să enumăr tot ce am trăit în ultimii zece ani, simplu fapt că azi sunt aici cu voi, este o dovadă că eu cu spinii vieții m-am obișnuit și că nimic nu poate fi comparabil cu mirosul florilor în primăvară, când după ploaie iese soarele, când tu cu tine însăți știi că formezi o casă în care fără să îți dorești ceva la schimb când îi ospetezi și pe alții….

Abia acum că mă apropii de 30 de ani nu mai simt nevoie să mă gândesc cum vor fi următorii zece ani…Acum sunt doar mulțumită și fericită, iar cel mai important e că mă simt ușoară…Pentru că în tot acest traseu de la 20 la 30 de ani, am învățat cea mai prețioasă lecție, de care nici nu mi-aș fi imaginat că puteam avea nevoie. Și anume, să mă relaxez și să mă accept așa cum sunt eu, să fiu așa cum vreau eu și nu cum și-ar dori alți.

Să învăț să nu mai depind de părerea celor din jur este cea mai bună eliberare cu care pot să îmbrățijez acești 30 de ani.

Bluza:  H&M

Fustița: H&M

Gentuța: DRESSLILY

Sandale: DRESSLYLY