Grădinile Boboli

Magia înseamnă transparență, lumini și umbre, contraste, culori și, bineînțeles, o locație excepțională precum: Grădinile Boboli din Florența.

În ultimii ani, am petrecut foarte multe vacanțe în Toscana. După ce am explorat fiecare colțișor de pe Insula Elba, anul acesta am ales să ne petrecem vacanța pe continent și să vizităm locuri noi.

Toscana rămâne regiunea noastră de suflet, cu cât mai mult o exploarăm, cu atât mai mult ne îndrăgostim de acest teritoriu. Anul acesta am vrut să vizităm câteva  orașe mari precum Florența, Pisa, Lucca, apoi ne-am odihnit pe plajele din Marina di Pisa și Cecina.

Ce am vizitat în  Florența…

Florența este unul dintre cele mai cunoscute orașe din lume. Mai mulți ani la rând, a fost leagănul culturii și artei. În Florența s-au născut sau au lucrat mulți dintre cei mai mari artiști ai Renașterii și a întregii istorii a umanității. Datorită lucrărilor lor, în fiecare an, sute de mii de turiști aleg capitala toscană ca destinație pentru vacanța.

Dacă ești pasionat de artă,  Florența este unul din orașele italiene pe care trebuie să-l vizitezi la pași mici.

Florența trebuie trăită cu pasiune și calm pentru a fi înțeleasă și descoperită în totalitate, dar și o singură zi petrecută pe străzile ei te va face să te îndrăgostești și să vrei să te mai întorci.

Ce să vezi la Florența într-o zi…

Văzută de sus, Florența este superbă, frumoasă, aproape adormită de timp. Bogat în istorie și cultură, orașul surprinde imediat imaginația celor care îl vizitează: clădiri impunătoare, aleile, piețe aglomerate și mari muzee.

 În spatele prestigiosului Palat Pitti din Florența se află Grădinile Boboli.

Gradinele Boboli sunt considerate un adevărat muzeu în aer liber care îmbrățișează Palatul Pitti, unul dintre cele mai mari exemple arhitecturale ale capitalei toscane italiene.

Locuri pe care să le vezi pe Insula Elba

Gradina monumentală poate fi străbătută în cel puțin trei ore. Odată ce intri în acest parc începi să te pierzi ca printr-o pădure din basme. Sculpturi, fântâni arteziene, stejari antici și tot felul de decorațiuni și de  aranjamente, sunt doar căteva imagini despre ce poți vedea în Grădinele Boboli.

De pe terasele din Gradinile Boboli se pot admira priveliști  asupra orașului Florența și a împrejurimilor.

Acesta a fost prima noastră destinație odată ajunși în Florența. După ce am străbătut acest minunat parc și ne-am odihnit la umbra stejarilor,  ne-am pornit pe straduțele Florenței, care ne-au dus pâna în Piazza Duomo.

Despre Piazza Duomo din Florența vă voi vorbi într-o altă postare, până atunci vă las câteva fotografii din Gradina Boboli, în care port o salopetă de pe FEMMELUXE.

Fashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liberFashion  Grădinile Boboli din Florența, un adevărat muzeu în aer liber

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*